Dragă cititor al forumului nostru,

Dacă dorești să participi activ la discuțiile purtate, ai întrebări sau vrei să deschizi alte teme, este necesar să te conectezi în continuare în joc. În cazul în care nu ai încă un cont de joc, te rugăm să te înregistrezi. Ne bucurăm să te revedem în viitor în forumul nostru! CLICK AICI
Înapoi   Drakensang Online > Drakensang - Colţul comunităţii > Concursuri > Miss Drakensang Online România 2012
Ajutor Lista de membri Caută Mesajele zilei Marchează ca citite toate forumurile

Announcements in Forum : Miss Drakensang Online România 2012
11.10.2011 until 11.11.2015
-pianoman-
Community Team
 
Imaginea de utilizator de la -pianoman-
 
Data înregistrării: 14.09.2009
Postări: 5,154
Regulament Forum

Fiecărui forum îi aparţin anumite reguli de comportament ce trebuie respectate de către toţi utilizatorii. Vă rugăm să citiţi cu atenţie următoarele reguli, deoarece vom face trimitere la acestea în cazul în care vom observa că sunt încălcate prin postările efectuate.

Date generale

Prin participarea membrilor trăieşte comunitatea căruia i se poate alătura, bineînţeles, oricine. Pentru ca această supravieţuire să fie cât se poate de plăcută, există anumite reguli, care trebuie luate în considerare în mod inevitabil... Si totuşi conflictele pertinente sunt oricând binevenite.

Dar trebuie înteles că aici nimeni nu trebuie să fie batjocorit, insultat, jignit sau supărat. Respectul faţă de ceilalţi este regula fundamentală.


Amabilitatea

Nu uita niciodată că de partea cealaltă se află, totuşi, o altă persoană!

În momentul în care scriu un articol, majoritatea persoanelor nu se gândesc, din păcate, că aceste comentarii nu sunt citite doar de către computere, ci şi de (alte) vieţuitoare, respectiv de oameni.


Gândeşte-te mereu la aceasta şi nu te lăsa cuprins de "erupţii" verbale! Nu uita: cu cât te comporţi mai agresiv si mai nepoliticos, cu atât mai puţin ajutor vei primi, la nevoie, din partea altor persoane.

De regulă: Nu scrie niciodată ceva ce nu ai spune unei persoane în faţă.

Ortografia

Nu toţi suntem profesori de limba română pentru a stăpâni perfect ortografia. De aceea, aici poate posta oricine. Totuşi, se recomandă să se citească o dată textul înainte de a fi expediat, deoarece greşelile de ortografie pot conduce la neînţelegeri.

Vârsta

A te considera mai presus decât ceilalţi doar pentru că ei sunt mai tineri poate reprezintă o dovadă de aroganţă – dar şi invers. O persoană de 14 ani poate pune întrebări inteligente la fel cum o persoană de 45 de ani poate exprima o idee fără sens. Vârsta nu ar trebui să joace niciodată un rol important într-o discuţie.

Conflictele verbale

Contează forma, nu conţinutul! Fiecare din comunitate participă la evitarea conflictelor. Dacă cineva este de o altă părere, aceasta trebuie considerată cel mult ca fiind o propunere, dar nu poate reprezenta un argument pentru a apela la brutalitate şi agresivitate. Nu se permit înjurături sau ostilităţi! Vă rugăm să încercaţi să diferenţiaţi clar jocul de realitate; aici este vorba de un forum de joc, care nu are de-a face cu viaţa reală.

Cine nu se va comporta civilizat, va trebui să se aştepte la consecinţe. Acest lucru este valabil pentru toţi utilizatorii. Gradul consecinţelor depinde de tipul erorii.


Ameninţări

Nu acceptăm ameninţările! În cazul unei ameninţări, va urma o avertizare oficială. Ne rezervăm dreptul de a lua şi alte măsuri suplimentare.

Comiterea de delicte

Cel care comite delicte, trebuie să se aştepte la consecinţe juridice. URL-urile care conţin pagini inumane vor fi eliminate – nu se fac excepţii în cazul celor care au postat. Falsurile sau actele de piraterie nu vor fi de asemenea tolerate.


Reguli de forum


Cross-posting

Daca ai o întrebare, posteaz-o într-un singur forum şi nu în toate deoarece aceasta nu înseamnă că vei primi un răspuns mai rapid, ci din contra: postarea ta va fi eliminată. Postările repetate sunt interpretate că lipsă de respect şi enervează utilizatorii, care îşi dau silinţa să răspundă.

Se caută mai întâi în temele precedente

Este foarte stresant, dacă aproape fiecare întrebare se repetă. Dacă ai căuta în temele anterioare, ai găsi deseori un răspuns la întrebarea ta şi nu va mai trebui să aştepţi. Pe lângă aceasta, va trebui să ai în vedere şi faptul că vei atrage dispreţul celorlalţi în cazul în care vei relua o întrebare deja existentă.

Alegerea unui subiect

Ar trebui să alegi un subiect relevant, care să redea aproximativ conţinutul mesajului şi nu de exemplu: “Ajutoooooor”. De asemenea, prea multe semne de exclamare nu sunt văzute cu drag.

Evită neapărat scrierea textelor doar cu majuscule, DEOARECE ACEASTA NU NUMAI CA ÎNGREUNEAZĂ CITIREA, CI ESTE ŞI INTERPRETATĂ CA URLET.


Scrierea corectă a limbii române

Va rugăm să nu uitaţi că mesajul publicat poate fi vizualizat pe plan internaţional. Din acest motiv trebuie să folosiţi pe cât posibil o scriere corectă.

Cine crede că poate evita folosirea majusculelor, considerându-le a fi doar o povară, fără să se bazeze pe regulile de comportament, face textul la fel de ilizibil ca şi CEL CARE SCRIE DOAR CU MAJUSCULE, PROVOCÂND DURERI DE OCHI DUPĂ CITIREA A DOAR CÂTEVA CUVINTE ŞI ÎNCETININD ASTFEL RAPIDITATEA LECTURII.


La fel şi lipsa punctuaţiei poate crea confuzie, dacă propoziţiile nu sunt despărţite logic.


De asemenea greşelile de scriere sau modificarae unie liteer nu ajută la o bună lizibilitate.


Din acest motiv, ar trebui să reciteşti pe îndelete textul înainte de expediere pentru a-l verifica.


Cine nu îşi dă deloc silinţa în formularea întrebărilor, nu poate avea pretenţia ca ceilalţi să se străduiască să îi raspundă.


Amabilitatea

Chiar dacă ai puţin timp la dispoziţie când publici o întrebare sau un răspuns, reciteşte-l înainte de a apăsa pe “Trimite”. Un text scris în grabă se citeşte deseori mai dificil decât ar fi de fapt. Gândeşte-te bine, dacă se poate întâmpla ca textul să nu fie înţeles corect. Aceasta se poate întâmpla foarte uşor mai ales în cazul conţinuturilor ironice. Emoticoane de tipul ;-) (“a face cu ochiul“) ajută la evitarea neînţelegerilor.

Urgentarea

Unele răspunsuri necesită ceva timp. Ne bucurăm de o participare intensă dar totuşi nu putem garanta răspunsuri prompte. Grăbirea celorlalţi nu ajută la nimic.

Spamm-ul

La fel ca şi în celelalte forumuri nici aici nu se doresc spamm-uri care să încarce inutil discuţiile. În cazul spamm-urilor repetate vom lua măsuri.

Atenţie! Spamm-urile nu trebuie confundate cu trash-talk-ul, care se permite în forumurile prevăzute (de ex. forumul liber, grupele bazate pe anumite dezbateri).


Responsabilitatea

Fiecare utilizator răspunde pentru propria postare. În acest caz este important de amintit că fiecare are dreptul de a-şi exprima liber părerea, dar şi că această libertate este limitată datorită dreptului constituţional şi anumitor legi, mai ales acelora bazate pe codul penal. Decizia aparţine mereu moderatorului de forum, de el depinde dacă se publică sau nu aceste conţinuturi.

Se mai spune şi “Mulţumesc“

Ca şi în viaţa de zi cu zi, la fel şi aici un “mulţumesc“ are un efect pozitiv. Dacă ţi-a fost de ajutor un răspuns, autorul s-ar bucura de un feedback satisfăcător, deoarece şi el petrecut ceva timp pentru a-ţi raspunde. În plus, acest lucru poate indica celorlalţi vizitatori că tu deja ai fost ajutat, respectiv că tema a fost încheiată.

Link-uri

Deoarece avem o anumită răspundere asupra a ceea ce se postează sau nu online în forum, se interzice. de obicei, introducerea linkurilor străine. Linkurile străine sunt linkuri care nu aparţin paginilor Bigpoint, excepţie făcând paginile sau forumurile de clan/ghildă şi familie.

Există excepţii care trebuie să fie admise, în mod special, de către suport.


Imagini

În forum poţi posta imagini atât timp cât acestea nu încalcă legea sau regulile de forum.

Interzise sunt, de exemplu:

- imaginile pornografice;
- imaginile brutale;
- imaginile ca caracter discriminatoriu sau rasist;
- imaginile politice.

Acestea sunt doar câteva dintre exemple! Daca nu sunteţi sigur, întrebaţi un moderator, dacă imaginea este permisă.


Teme (threads) încheiate

Dacă un moderator închide o temă, atunci nu o mai redeschide. O temă se încheie cu un motiv întemeiat, chiar dacă acesta nu poate fi observat la prima vedere. Motivul îl poţi afla mereu de la moderatorul forumului.

Eşti de părere că moderatoul a închis tema din propriul interes sau vrei să depui o plângere generală? În acest caz, poţi trimite un MP unui supermoderator sau unui administrator de forum.


În portal (la "Home") poţi scrie mesaje private celorlalţi utilizatori.

Acolo poţi bârfi, face planuri de clan sau poţi face schimb de adrese de ICQ sau MSN.


Astfel puteţi schimba între voi link-urile paginilor (cum ar fi de ex. vorbitorul de echipă sau Movie Studio), nepermise în forum.

Vă rugăm să vă respectaţi între voi şi să vă comportaţi civilizat.
Jignirile, ameninţările şi alte astfel de manifestări nu se iartă şi ne asumăm dreptul de a interveni şi a lua măsuri.

Exprimări politice

Oricine are propria opinie politică. Unul poate gîndi mai moderat, un altul mai extrem. Unul poate fi de stânga iar celălalt de dreapta. Aceste opinii şi puncte de vedere nu contează aici. Deci, păstraţi-vă părerile pentru voi şi încercaţi să nu obligaţi pe nimeni la nimic.

În forum trebuie acordată o mare atenţie afirmaţiilor politice. Depinde de moderatori dacă acestea vor fi editate sau eliminate.


Datele de contact

Nu ştii niciodată cine citeşte aici în forum, putându-ţi vizualiza datele. Aici nu se introduc date personale de tipul ICQ, MSN, Skype, TS, Yahoo Messenger, adresa, numărul de telefon/mobil etc.
De aceea, ar trebui să trimiţi datele tale de contact doar prin mesaj privat!

Publicitatea de clan/ghildă

Este OK să te "confunzi" cu clanul tău, respectiv ghilda ta. Foloseşte pentru publicitate doar secţiunile indicate (de obicei, în partea de jos, în forum). Dacă fiecare şi-ar plasa reclama în alte secţiuni, s-ar ajunge ca lucrurile importante să fie trecute cu vederea.

Numele de utilizator

Aici, în portal ai o posibilitate aproape nelimitată de a-ţi alege un nume de utilizator. Dar totuşi, şi aici, există anumite lucruri de luat în considerare.

Nu alege nici un nick, care să jignească sau care are scopul de a-i enerva pe ceilalţi utilizatori (de ex. Nick-Fakes). Sunt interzise şi nick-urile cu tentă rasistă sau agresivă.


Hărţuirea

Dacă vei fi hărţuit în forum, te rugăm să faci un screenshot şi să-ţi notezi nick-ul, data şi ora. Poţi “raporta” incidentul, anunţându-l (însoţit de printscreen) moderatorului de forum. În acest mod îl poţi denunţa pe cel ce te-a insultat la poliţie, unde va putea fi identificat cu ajutorul nostru.

Se mai spune şi “Nu“

Nimeni nu te poate obliga să participi la o discuţie. De asemenea, nu trebuie să răspunzi cuiva dacă nu vrei. Dacă cineva te obligă, anunţă acest caz moderatorilor sau administratorilor. Aceştia vor anunţa automat suportul.

O întâlnire? Niciodata singur!

Cineva din joc vrea să te întâlnească? Gândeşte-te bine dacă vrei şi tu şi spune-le aceasta părinţilor şi prietenilor. Alege un loc public şi roagă câţiva prieteni buni să fie prin apropiere. Rămâi în locul respectiv, indiferent ce ţi se promite. Nu şti niciodată ce fel de persoană te aşteaptă!

Publicitatea

În forum nu se permite promovarea produselor şi a serviciilor care nu aparţin firmei Bigpoint. Aceasta înseamnă că nu se permite menţionarea tipului de mouse utilizat sau marca maşinii deţinute.

Semnătura

Prin semnătura ta poţi oferi un profil individual postărilor tale. Pentru a se păstra totuşi o anumită structură, trebuie luate în considerare anumite reguli:
- în semnatură se permite cel mult un (1) banner; dimensiunile maxime nu ar trebui să depăşească - 500 (lăţime) x 200 (înălţime) pixeli – această mărime a fost indicată de VDZ (Clubul editurilor de reviste germane).

Daca publiciştii reuşesc să îşi transmită mesajele într-un asemenea format, atunci ar trebui ca şi pentru tine acest amănunt să nu reprezinte o problemă. Dacă nu îţi este suficient spaţiul, poţi renunţa la anumite grafice. Pe lângă imagine se mai permit cel mult 4 rânduri pentru text şi două rânduri libere. Important: Un scris mai mare reduce numărul rândurilor permise!


Reclamaţii

Jocul trăieşte de pe urma ta şi a restului comunităţii şi, de aceea, părerea şi feedback-ul tău sunt foarte importante şi binevenite. Plângerile ne oferă posibilitatea de a putea cunoaşte şi îndeplini dorinţele utilizatorilor.

Dar nu uita că şi aici se aşteaptă respectul! Atât insultele şi jignirile îndreptate spre personal sau alţi utilizatori, cât şi urletele către ceilalţi jucători reprezintă un subiect tabu. Acestea nu îşi au locul în forum şi trebuie înlăturate imediat. Printr-un astfel de comportament ţi-ai face rău ţie însuţi, deoarece noi nu vom accepta asemenea manifestări.


De aceea, te rugăm să alegi un ton adecvat prin care îţi expui părerea. Ne vom ocupa şi te vom ajuta să îţi rezolvi problema cât de repede posibil.


Aceasta listă nu este completă, dar regulile enunţate stau la baza unei utilizări corespunzătoare. Dacă va fi necesar, lista va fi continuată, respectiv stilizată!



Încă unele abrevieri online:


IMHO – „in my humble opinion“ – după părerea mea modestă

LOL = Laughing out loud
ROTFL – roll on the floor laughing – mor de râs
TTFN – ta ta for now – ... şi am plecat
CU – „see you“ – ne mai vedem

Nu reacţiona cu răspunsuri colerice! Lasă-ţi timp la dispoziţie, apoi reacţionează adecvat. Tratează-i pe ceilalţi membrii la fel cum îţi doreşti să te trateze şi ei pe tine.

Dacă alegi să participi la discuţii pentru a posta comentarii jignitoare, nu te mira dacă ţi se va retrage (pe drept) accesul.

Nu trebuie uitat că internetul nu se poziţionează deasupra legii! Aici intră în vigoare, printre altele, şi paragraful 185 et seq. StGB (Codul Penal German), care face referire la insulte.


Citat:
Insultele vor fi sancţionate cu închisoarea pentru o perioadă nu mai lungă de un an sau cu amendă iar dacă acestea sunt comise prin violenţă, cu închisoarea pentru o perioadă nu mai lungă de doi ani sau amendă (Paragraf 185 Codul Penal German, StGB).
Prevederile paragrafului menţionat mai sus sunt valabile şi pentru mediul online.


Cumpărare/comerţ/vânzăre

Bigpoint nu susţine cumpărarea, comercializarea sau vânzarea conturilor de joc iar toate mesajele care fac referire la aceste practici vor fi imediat îndepărtate din forum. Au existat în trecut nenumărate cazuri de utilizatori care s-au plâns că şi-au pierdut conturile de joc în urma unei vânzări sau comercializări false. Acest lucru se înscrie în responsabilităţile jucătorilor, aceştia asumându-şi în totalitate riscul pentru astfel de acţiuni.

Mulţumim pentru atenţia acordată!


Echipa voastră Drakensang Online
__________________

-pianoman- este offline  

 
Mergi la...

Timpul este introdus în GMT +1. Ora este acum 10:30.

Powered by vBulletin® Version 3.6.8 (Germană)
Copyright ©2000 - 2014, Jelsoft Enterprises Ltd.